Presă
03.04.2014
UTI Grup anunță schimbări strategice în echipa de management

UTI Grup anunță schimbări strategice în echipa de management

Scopul acestor schimbări este de a crește portofoliu de contracte și de a menține stabilitatea operațională a companiei prin promovarea în funcții cheie a managementului senior a unor membri ai echipei UTI cu performanţe excepţionale şi experienţă în cadrul companiei. Începând din aprilie 2014, Mihai Grădinaru va ocupa funcția de director general al Sucursalei Sisteme a UTI Grup, Ioan Cordoș va ocupa funcția de Director general al Liniei de business Sisteme IT, în timp ce Tudor Popescu va ocupa funcția de Director Dezvoltare Afaceri.

“Promovarea celor 3 în funcții cheie asigură continuitatea activităților companiei la nivel strategic și operațional și va imprima o dinamică accelerată dezvoltării afacerilor”, declară Tiberiu Urdăreanu, Președinte UTI.

Mihai Grădinaru este unul dintre cei mai experimentați angajați, cunoaște business-ul UTI în profunzime, este pasionat de activitatea de cercetare dezvoltare și are foarte mare experiență în dezvoltatea de afaceri internaționale. Ca Director general al Sucursalei Sisteme, Mihai Grădinaru va face parte din consiliul de conducere al companiei și va coordona activitățile comerciale, de dezvoltare a afacerilor și de cercetare-dezvoltare.

Ioan Cordoș este o personalitate proeminentă a IT-ului românesc, cu o experiență vastă în dezvoltarea de produse și sisteme informatice. Dl. Cordoș va utiliza maturitatea profesională și experiența îndelungată în domeniul IT pentru a coordona activitatea liniei de business Sisteme IT.

Tudor Popescu a parcurs întreg lanțul ierarhic în cadrul UTI, de la dezvoltator software până la ocupare funcției de Director general al Sucursalei Sisteme. Calitățile sale remarcabile în domeniul vânzărilor și al dezvoltării afacerilor, creativitatea și experiența atât în zona operațională, cât și în relaționarea cu clienții l-au propulsat în funcția de Director Dezvoltare Afaceri.