Presă
11.04.2005

U Televiziune Interactivă – O televiziune la care îți alegi singur videoclipul

Compania New Trend Media, componentă a grupului de firme UTI, are plăcerea să anunțe lansarea noului post TV de muzică – U TELEVIZIUNE INTERACTIVÃ.
Astfel, se introduce un nou concept de televiziune, concept care se dorește a fi un prim pas către televiziunea digitală.

Este vorba despre un nou post de televiziune muzicală, în cadrul căruia programele sunt făcute în funcție de reacția telespectatorilor.

Printre elementele care diferențiază noul post de televiziune muzicală de celelalte prezente pe piață, se înscriu: interactivitatea, lipsa VJ-ilor, posibilitatea de a-ți alege videoclipul preferat și grafica utilizată.

Noul concept presupune așadar un post de televiziune făcut de tineri pentru tineri și dorește să inițieze un nou stil de viață acestora.

Pentru moment, programul este transmis în rețeaua de cablu a RCS, urmând ca în cel mai scurt timp să fie preluat de toți furnizorii majori de CATV.