Țara | Oraș | Număr locuitori | Linii transport |
---|---|---|---|
România | București | 1.900.000 | 151 |
La solicitarea Primăriei Municipiului București, UTI a proiectat și implementat un sistem complex de taxare automată al cărui principal obiectiv este de a optimiza eficiența vehiculelor de transport public, de a reduce timpii de călătorie, de a asigura prioritate pentru transportul public, de a reduce poluarea cauzată de trafic și de se integra ușor cu alte soluții de tip ITS implementate în capitală.
Soluția dezvoltată de UTI a constat în implementarea unui sistem automat de taxare bazat pe carduri contactless, care se dezvoltă împreună cu nevoile de business ale operatorului de transport, dar și a unei interfeţe software, prima implementare a unui astfel de sistem în România.
Sistemul are la bază o tehnologie avansată, optimă din punct de vedere al securităţii şi costurilor, şi utilizează carduri inteligente, care permit stocarea unui volum important de informaţii şi citirea acestora prin intermediul echipamentelor de control.
Sistemul permite integrarea tarifelor cu Metrorex (compania de transport public subteran), dar și cu alți operatori de transport.
Implementarea din București este cea mai importantă implementare a unei soluții de taxare automată din Europa de Est.
UTI a dezvoltat o soluție pentru reîncărcarea cardurilor de călătorie online sau de la ATM, prin crearea unui portal web http://online.ratb.ro, ușor de utilizat, cu o interfață intuitivă. Tranzacțiile efectuate prin intermediul portalului web sunt securizate printr-un protocol 3D, iar proprietarii își pot încărca cardurile de călătorie folosind carduri bancare Mastercard sau Visa.
De asemenea, UTI a furnizat aplicația software pentru reîncărcarea cardurilor prin intermediul ATM-urilor în timp ce partenerul local (Banca Comercială Română) a furnizat aplicația de plată.